Dorul de tata este o legătură invizibilă, profundă, care ne unește cu figura paternă – cu ceea ce a fost, dar mai ales cu ceea ce am fi dorit să fie.

Este un dor ce pulsează în fiecare dintre noi, adesea fără să îl numim, fără să îl înțelegem.

De ce este importantă pentru suflet legătura cu tata?

Legătura cu tatăl este esențială deoarece el este cel ce „cunoaște” calea către lume.

Și de la el o învățăm și noi!

Prin tata, cel care pășește mereu în lume, cunoaștem exteriorul casei, aflăm ceea ce e dincolo de căldura și protecția mamei și la ce să ne așteptăm când vom pleca în viață.

Tatăl oferă acea încredere tăcută, acea validare subtilă, dar profundă, care spune:

„Ești suficient/ă.

Și tu poți!”

Ce se întâmplă când nu există o conexiune cu tata?

Absența tatălui – fie fizică, fie emoțională – poate crea un gol greu de umplut.

Fără conexiunea cu tata, lipsește protecția și siguranța atât de necesară liniștii unui copil.

Poate experimenta în viață momente de nesiguranță, teama de a risca sau de a se desprinde de ceea ce îi este familiar.

Uneori, această lipsă se manifestă în dificultatea de a construi relații sănătoase, de a găsi direcția în viață sau de a accesa o stare de stabilitate interioară.

Alteori se manifestă ca o căutare neobosită, un gol pe care nu știm cum să-l umplem.

Poate cu alcool, poate cu droguri…

Fiecare după cum simte.

Și, totuși, acest dor nu este doar o rană; este o legătură.

Este o chemare a sufletului de a te întoarce, de a privi, de a recunoaște și de a accepta că Tata, așa cum a fost, e TATA..

În constelațiile familiale, dorul de tata devine o mișcare evidentă, vie, manifestată printr-o căutare continuă a lui, o încercare de a-l simți aproape, de a-l păstra în suflet.

Într-un final, nu este despre reproșuri sau judecăți, ci despre iubire.

Despre acea iubire care, chiar dacă uneori doare, ne deschide calea spre întregire.

Poate că tatăl nostru nu a fost perfect.

Poate că nu a fost prezent sau a fost copleșit de propriile sale lupte.

Și, totuși, el este cel care ne-a dat viață.

Aceasta este realitatea care ne poate elibera – recunoașterea măreției lui în existența noastră.

Fără el…

… Nici noi n-am fi fost…

Fără el, exact așa cum a fost și este, noi nu am mai fi fost așa cum suntem!

Vindecarea acestui dor cere curaj – curajul de a privi în adâncul poveștii noastre, de a ne întâlni tatăl cu compasiune, chiar și acolo unde au existat răni.

Când ne întâlnim cu tata în compasiune și acceptare, ceva profund se schimbă, iar mișcarea sufletului face ca iubirea să apară din spatele furiei și a lacrimilor.

Dorul încetează să mai fie o povară și devine o sursă de putere.

Tatăl devine mai mult decât o amintire sau o absență.

Devine o prezență interioară care ne sprijină, ne îndrumă, ne oferă stabilitatea de care avem nevoie pentru a ne construi drumul.

Aceasta nu este o călătorie ușoară, dar este una eliberatoare.

Este despre a ne da voie să simțim durerea copilului lipsit de prezența tatălui, să vindecăm și să transformăm totul cu iubire.

Pentru a păși în viață cu mai multă încredere, cu mai multă bucurie, purtând binecuvântarea tatălui nostru în inimă – exact așa cum ni-l amintim sau așa cum este el.

Dacă simți acest dor, această chemare, poate că este momentul să-i răspunzi.

Să te oprești, să asculți, să privești cu iubire către povestea ta,

Să-i dai voie tatălui tău să fie parte din tine.

În acest spațiu sacru al sufletului tău, el te așteaptă – nu pentru a cere, ci pentru a-ți oferi.

Și, împreună, puteți transforma dorul într-o sursă de lumină, de libertate interioară, de pace, de succes!

Psiholog Mihaela Bumbaru

#ILoveMyFather